SCOPURILE FUNDAȚIEI
Fundaţa Umanitară “Mihai Gîtlan” - Erou Martir al Revoluţiei din Decembrie 1989 s-a născut din necesitatea perpetuării memoriei celui care a fost Mihai Gîtlan, solist vocal de muzică rock în formaţiile Conex și Interval, care s-a jertfit la numai 19 ani, în 21 Decembrie 1989, la sala Dalles pentru câştigarea dreptului la libertate şi la demnitate al tuturor românilor.
Prin statut, fundaţia şi-a propus următoarele scopuri:
1.Să organizeze acţiuni de cinstire a memoriei eroilor - martiri ai neamului românesc, eroi în rezistenţa spirituală şi în lupta împotriva comunismului din România, pe parcursul a 45 de ani (art.6 - statut).
2.Să ajute şi să organizeze acţiuni de ajutorare a unor categorii ale populaţiei lipsite de mijloace materiale minime de existenţă.
3. Sprijinirea tinerilor artişti, prin oferirea de spaţiu pentru creaţie şi expoziţional, prin organizarea de manifestări culturale sub egida FUMG (art.8-statut).
4. Sprijinirea urmașilor eroilor-martiri, a revoluţionarilor, a luptătorilor răniţi şi reţinuţi în obţinerea drepturilor prevăzute de legea 341/2004.